Home » Istorie » Creşterea nivelului mării a reprezentat o problemă pentru omenire chiar şi în Neolitic

Creşterea nivelului mării a reprezentat o problemă pentru omenire chiar şi în Neolitic

Creşterea nivelului mării a reprezentat o problemă pentru omenire chiar şi în Neolitic
Publicat: 27.12.2019
Locuitorii din Tel Hreiz au construit în urmă cu 7.000 de ani un zid de apărare împotriva mării.

În anul 1960, în timpul unei expediţii care îşi propunea să identifice epave din apele Mării Mediterane, scufundătorii au descoperit o serie de unelte şi oase umane la o adâncime de trei-patru metri. Până în anul 2012, această descoperire nu a fost studiată corespunzător de către arheologi, dar o furtună care a mutat cantităţi mari de nisip a dus la identificarea unor pietre masive care păreau că formează un zid. O furtună care a avut la în 2015 a dat la o parte şi mai mult nisip. Arheologii marini s-au scufundat în zonă şi au ajuns la concluzia că respectivele pietre formau un zid de apărare împotriva apelor mării, ceea ce dovedeşte că un nivel al mării în creştere se dovedeşte a fi un pericol mai vechi decât am crede în prezent, notează Science Alert.

Iniţial, arheologii au luat în calcul toate posibilităţile legate de rolul acestui zid, luând în calcul posibilitatea ca aceasta să fie parte a unei structuri de apărare împotriva unui duşman din exterior sau parte a unei structuri de adăpostire a vitelor. „Niciun inamic nu era de aşteptat de pe litoral […] Aceşti oameni foloseau ramuri de lemn, nu pietre, pentru a-şi adăposti vitele. Mărimea peretelui, poziţia sa şi natura neobişnuită a bolovanilor arătau către un singur scop: o apărare împotriva marii”, explică arheologul marin Ehud Galili de la Universitatea Haifa din Israel.

Arheologii sunt de părere că atunci când a fost fondat Tel Hreiz se afla la 2,5 metri faţă de nivelul mării, locuitorii acestei aşezări ocupându-se cu agricultura. Datarea cu carbon-14 a artefactelor identificate în situl arheologic submarin arată că satul a prosperat de-a lungul a sute de ani, cel puţin 10 generaţii,  înainte ca topirea calotelor glaciare de la poli să ducă la creşterea nivelului mării.

Din analiza pietrelor folosite pentru construirea acestui zid, oamenii de ştiinţă au dedus că acestea proveneau, cel mai probabil, dintr-un râu aflat la câţiva kilometri distanţă. Totuşi, în cele din urmă, din cauza nivelului mult prea ridicat al mării şi din cauza eforturilor tot mai mari de care construirea zidului a avut nevoie, locuitorii au renunţat şi şi-au părăsit casa.

Citeşte şi:

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cititul reduce riscul de demență, iar televizorul îl crește, arată un nou studiu
Cititul reduce riscul de demență, iar televizorul îl crește, arată un nou studiu
Test de cultură generală. Cât timp îți ia să ajungi la Lună?
Test de cultură generală. Cât timp îți ia să ajungi la Lună?
A fost găsită o stea gigantă roșie cu pete mai mari decât Soarele
A fost găsită o stea gigantă roșie cu pete mai mari decât Soarele
O specie de păsări care seamănă cu pinguinii, devastată de un val de căldură
O specie de păsări care seamănă cu pinguinii, devastată de un val de căldură
Prietenii ajută persoanele în vârstă mai mult decât familia, arată un studiu
Prietenii ajută persoanele în vârstă mai mult decât familia, arată un studiu
Căutările Google arată de ce le este frică românilor
Căutările Google arată de ce le este frică românilor
Papa Francisc, vizat de un atentat cu bombă. Vaticanul a fost informat de serviciile secrete britanice
Papa Francisc, vizat de un atentat cu bombă. Vaticanul a fost informat de serviciile secrete britanice
Cât internet au consumat românii în anul 2024?
Cât internet au consumat românii în anul 2024?
Încă un petrolier a întâmpinat probleme în Marea Neagră
Încă un petrolier a întâmpinat probleme în Marea Neagră
Cum a reușit o femeie să scape de închisoare după ce a aruncat cu milkshake în „artizanul Brexitului”
Cum a reușit o femeie să scape de închisoare după ce a aruncat cu milkshake în „artizanul Brexitului”
Premieră în astronomie! O stea binară, detectată pentru prima dată în apropiere de gaura neagră supermasivă din centrul Căii Lactee
Premieră în astronomie! O stea binară, detectată pentru prima dată în apropiere de gaura neagră supermasivă din centrul ...
Cât de mult „ne putrezește” Internetul creierul? Dovezile sunt tot mai greu de ignorat
Cât de mult „ne putrezește” Internetul creierul? Dovezile sunt tot mai greu de ignorat
Studiu: Salvarea animalelor „bătrâne și înțelepte” este vitală pentru supraviețuirea speciilor
Studiu: Salvarea animalelor „bătrâne și înțelepte” este vitală pentru supraviețuirea speciilor
Agatha Christie, Regina Crimelor și Misterelor. Cea mai bine vândută romanicieră din toate timpurile
Agatha Christie, Regina Crimelor și Misterelor. Cea mai bine vândută romanicieră din toate timpurile
Ingrid Bergman, persecutată pentru relația cu regizorul italian Roberto Rossellini. „Am trecut de la statutul de sfântă la cel de curvă și înapoi la sfântă, toate astea într-o singură viață”
Ingrid Bergman, persecutată pentru relația cu regizorul italian Roberto Rossellini. „Am trecut de la statutul de sfântă ...
Studiu: Expunerea la poluarea atmosferică poate crește riscul de infertilitate
Studiu: Expunerea la poluarea atmosferică poate crește riscul de infertilitate
Doar 30 de minute de activitate pe zi ajută memoria, arată un studiu
Doar 30 de minute de activitate pe zi ajută memoria, arată un studiu
Update Go4it #8: Luci Popa vine la podcast să ne spună povestea sa, cât de rapidă este mașina Xiaomi și ce ar face fără iPhone
Update Go4it #8: Luci Popa vine la podcast să ne spună povestea sa, cât de rapidă este mașina Xiaomi și ce ar face ...